S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Noutăți

CET-Nord SA partener al Asociaţiei obştești Caroma Nord în cadrul Programului de Granturi Mici pentru anul 2019

Întreprinderea CET-Nord a acceptat propunerea Asociaţiei obştești Caroma Nord de a susține tinerii, care au elaborat proiecte în domeniile cultură, educație, turism și sport și le-au înaintat Fondului pentru Tineri din Bălți și Sîngerei.

După ce au trecut peste etapa de selecție în cadrul unui concurs riguros unii tineri au beneficiat de un suport financiar pentru implementarea proiectelor din partea Agenţia suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, Fundația Est-Europeană, dar și a mai multor agenți economici locali.

Finaliștii concursului au fost premiați recent în cadrul Galei Inițiativelor de Tineret unde au avut ocazia să-și prezinte proiectele sociale realizate în localitățile lor de baștină.

CET-Nord SA a ajutat tinerii dintr-un liceu din Bălți să obțină forme sportive noi

Echipa de volei a Liceului Teoretic Ion Creangă din Bălți dispune acum de uniforme noi. Asta după ce un grup de tineri din cadrul instituției a elaborat un proiect care viza procurarea hainelor și l-au înaintat spre finanțare Asociaţiei obştești Caroma Nord care de mai mulți ani acordă suport la implementarea proiectelor sociale prin intermediul  Fondului pentru Tineri Bălți și Sîngerei.

În acest an printre partenerii Asociaţiei obştești Caroma Nord, de rând cu Fundația Est-Europeană, Agenția suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internaţională și agenți economic din regiune a fost și întreprinderea CET-Nord SA.

Astfel CET-Nord și-a propus să susțină tinerii în implementarea inițiativelor de proiect pentru a-i motiva să participe activ la viața socială a localității și să-și dezvolte spiritul antreprenorial.

Compania CET-Nord este deschisă spre colaborare și planifică să desfășoare mai multe activități pentru tineri pentru a-i inspira să fie activi și să se implice în viața orașului.

Angajaților „CET-Nord„ SA au fost conferite distincții și diplome cu ocazia sărbătorii profesionale Ziua Energeticianului

Zeci de angajați ai întreprinderii CET-Nord SA au primit distincții și diplome oferite de Ministerul Economiei și Infrastructurii, Primăria Bălți, dar și conducerea instituției pentru succesele obținute în activitate.

Înmânarea acestora a fost făcută în cadrul unui program festiv care s-a desfășurat în incinta întreprinderii. În calitate de oaspeți de onoare la eveniment au fost prezenți directorul Agenției Proprietății Publice, Mihail Rusu și președintele consiliului de administrare „CET-Nord„ SA, Ion Gîlcă.

Elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu„ din Bălți au pregătit un program de cântece și dans pentru angajații întreprinderii „CET-Nord„. Și cum suntem în preajma sărbătorilor de iarna copii s-au ales cu cadouri.

Conferința organizată de Termoelectrica SA cu tema „Importanța CET-urilor pentru securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate. Provocări și soluții”

Conducerea CET-Nord dar și mai mulți specialiști din cadrul întreprinderii au participat la cea de a III-a ediție a conferinței internaționale cu tema „Importanța CET-urilor pentru securitatea energetică și eficiența încălzirii centralizate. Provocări și soluții” organizată de Termoelectrica SA unde au vorbit despre primele rezultate obținute după punerea în funcțiune a centralei în cogenerare noi, dar și despre proiectul pilot de pe Suceava, 14 A.

Institutul de Energetică a anunțat principalele probleme a termoficării din mun.Bălți

Rezultatele „Studiului privind barierele și oportunitățile de dezvoltare a SACET în mun. Bălți” efectuate de Institutul de energetică al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării au fost făcute publice în cadrul unei mese rotunde care s-a desfășurat la 25 octombrie. Evenimentul a adunat în sala polivalentă a Universității de Stat din Bălți reprezentanți ai autorităților centrale și locale, dar și zeci de specialiști în domeniul. Potrivit autorilor studiului obiectivul cercetărilor a fost de a analiza situația actuală a sistemului de încălzire din Bălți și efectele economice, ecologice și sociale ale Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică a clădirilor rezidențiale și publice.

SA «CET-Nord» utilizează soluții avansate de distribuție a căldurii

Din acest an, la efectuarea lucrărilor de reparații la rețelele de încălzire, SA„CET-Nord” a început utilizarea țevilor preizolate care pot fi exploatate pe o durată mai lungă de timp și vor permite reducerea pierderilor de energie termică în timpul transportării.

Adunare generală extraordinară a acționarilor

Societatea pe acţiuni „CET- Nord”, în baza deciziei Consiliului Societăţii, anunţă convocarea Adunării generale extraordinare a acţionarilor pe data de 18.10.2019 ora 10.00, mun.Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1, bir.357 (Agenția Proprietății Publice), cu înregistrarea participanţilor între orele 09.30-9.55.