În corespundere cu prevederile Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și a Regulamentului pentru furnizarea gazelor naturale, furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat între consumatorii finali și furnizor, în condițiile legislației în vigoare.
Pentru încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, solicitantul, potențialul consumator casnic sau noncasnic este obligat să prezinte furnizorului următoarele acte / informații:
- cererea, care include denumirea întreprinderii sau Numele Prenumele persoanei fizice, adresa, telefonul, faxul, e-mailul solicitantului;
- copia actului de proprietate sau copia documentului care atestă un drept real sau de folosință asupra imobilului care face obiectul locului de consum respectiv;
- în cazul persoanelor juridice se prezintă extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali eliberat de Agenția Servicii Publice, cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii cererii sau copia altui act care atestă dreptul de a desfășura activitatea, după caz, codul fiscal, contul de decontare, denumirea băncii prin care solicitantul derulează plățile;
- copia actului de delimitare, semnat de operatorul de sistem;
- copia procesului-verbal de recepție a instalației de gaze naturale (după caz);
- volumele și perioadele de furnizare a gazelor naturale;
- copia acordului tehnic semnat cu operatorul de sistem.
Modele de contracte:
Contractul de furnizare a gazelor naturale trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele:
- denumirea și adresa juridică a furnizorului;
- obiectul contractului;
- mijloacele prin care se pot obține informații actualizate despre prețurile în vigoare;
- parametrii de calitate a gazelor naturale furnizate;
- debitul contractat, în cazul în care contractul este încheiat cu un consumator noncasnic;
- prețurile și tarifele aplicate;
- modalitățile de plată, termenele de plată, cazurile în care furnizorul este în drept să impună plata preventivă pentru consumul gazelor naturale, precum și măsurile ce vor fi întreprinse de furnizor în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către consumatorul final;
- cazurile și condițiile de întrerupere a furnizării gazelor naturale, de deconectare și de reconectare la rețelele de gaze naturale a instalației de utilizare (aparatelor de utilizare) a consumatorului final;
- durata contractului de furnizare a gazelor naturale, cazurile și modalitatea de prelungire, modificare și reziliere a contractului, inclusiv prevederea expresă referitor la dreptul consumatorului final de a rezilia contractul în mod unilateral și gratuit;
- prevederi referitoare la modalitatea de notificare de către furnizor a consumatorului final cu privire la modificarea prețului de furnizare a gazelor naturale înainte de aplicarea acestuia;
- eventualele compensații și modalitățile de rambursare a cheltuielilor care se aplică în cazul în care furnizorul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, inclusiv în cazul facturării eronate de plată, sau dacă furnizorul își îndeplinește obligațiile contractuale cu întârziere sau în mod defectuos;
- modalitățile de inițiere a procedurilor de soluționare a neînțelegerilor aferente neexecutării sau executării defectuoase a clauzelor contractuale;
- drepturile și obligațiile furnizorului, consumatorului final și informațiile referitoare la drepturile consumatorului prevăzute de lege, inclusiv soluționarea reclamațiilor consumatorilor finali;
- datele de contact ale persoanelor autorizate și/sau ale unui serviciu telefonic al furnizorului, inclusiv programul de lucru, unde consumatorul final poate să primească toate informațiile necesare privind executarea contractului de furnizare a gazelor naturale;
- răspunderea pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate de părțile contractului de furnizare a gazelor naturale;
- indicații despre faptul că contractul conține date cu caracter personal (întru executarea art. 23 alin. (8) din Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 8 iulie 2011, pct. 54 al Cerințelor față de asigurarea securității datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaționale de date cu caracter personal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010 și pct. 35 al Regulamentului Registrului de evidență a operatorilor de date cu caracter personal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 296 din 1 mai 2012).
Fiecare consumator final are dreptul la alegerea liberă și la schimbarea furnizorului, cu condiția că și-a onorat obligațiile de plată a gazelor naturale consumate față de furnizorul actual, de asemenea are dreptul de a dispune de toate datelel relevante cu privire la consumul de gaze naturale.
La schimbarea furnizorului, consumatorul final nu poate fi obligat la plata vreunei taxe. Procedura de schimbare a furnizorului de către consumatorul final este reglementată prin Regulamentul privind procedura de schimbare a furnizorului, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 363/2020 din 25.09.2020. Schimbarea furnizorului se efectuează în termen de cel mult 20 de zile calendaristice, în baza unei cereri depuse de consumatorul final.
Procedura de schimbare a furnizorului poate fi gestionată de consumatorul final sau de furnizorul nou în baza procurii de reprezentare a consumatorului final, întocmită cu respectarea prevederilor Codului Civil.
Cererea poate fi depusă nemijlocit la oficiul furnizorului actual, expediată prin intermediul scrisorii recomandate sau în format electronic prin intermediul poștei electronice (în cazul în care cererea este autentificată prin semnătură electronică). Adresa poștală electronică la care poate fi transmisă cererea este publicată pe pagina web oficială a furnizorului actual.
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale cuprinde următoarele etape:
- încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale între consumatorul final și furnizorul nou;
- depunerea cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, la furnizorul actual;
- notificarea de către furnizorul actual a furnizorului nou și a operatorului de sistem privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale;
- prezentarea de către operatorul de sistem a informațiilor privind locul (-rile) de consum la care se preconizează schimbarea furnizorului;
- încheierea de către operatorii de sistem și furnizor a acordurilor adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport și / sau de distribuție a gazelor naturale;
- controlul echipamentului de măsurare și citire a indicațiilor echipamentului de măsurare;
- furnizarea gazelor naturale de către furnizorul nou;
- emiterea și expedierea consumatorului, în termen de cel mult 2 săptămâni de la schimbarea furnizorului, a facturii de plată finale pentru gazele naturale consumate conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual;
- achitarea de către consumatorul final a datoriilor față de furnizorul actual.
Centrul de deservire a consumatorilor de gaze naturale are sediul în mun. Bălți, str. Ştefan cel Mare, 168
Program de lucru:
Luni-Vineri 8:00-17:00
Sâmbătă, Duminică zile de odihnă
tel: +37323153378
e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.