Pe data de 7 octombrie 2024, directorul general interimar al S.A. „CET-Nord”, Marian Brînza a participat la evenimentul de lansare a „Sand-box-urilor în sectorul energetic”, organizat de Ministerul Energiei, în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova. Aceste spații inovative de testare reprezintă o oportunitate majoră pentru sectorul energetic, deschizând noi perspective pentru dezvoltarea soluțiilor inovatoare destinate unei tranziții energetice sustenabile.
Evenimentul a avut loc la Chișinău și a reunit factori de decizie, experți din sectorul energetic, companii inovatoare și reprezentanți ai societății civile, care au discutat cadrul legislativ și oportunitățile de inovare în domeniul energetic. În deschiderea evenimentului, au fost prezentate detalii despre funcționarea Sandbox-ului, inclusiv criteriile de eligibilitate, beneficiile oferite și modalitățile de implementare a proiectelor inovative.
Sandbox-urile vor permite testarea inovațiilor într-un mediu de reglementare flexibil, dar bine delimitat, astfel încât să fie protejate interesele consumatorilor. Acest mecanism promovează creativitatea și acceptă eșecul ca parte a procesului inovator. Atât persoanele fizice, cât și companiile din Republica Moldova și din străinătate pot solicita aprobarea unui sandbox pentru o perioadă de până la 7 ani, dacă proiectul înaintat are un caracter inovativ, se confruntă cu bariere de reglementare și este scalabil.
Un subiect important abordat în cadrul panelurilor tematice s-au numărat tehnologiile smart grid și IoT (Internet of Things), care optimizează consumul de energie și îmbunătățesc gestionarea sistemelor energetice. De asemenea, au fost discutate oportunitățile pentru dezvoltarea infrastructurii vehiculelor electrice și viitorul electromobilității, prin intermediul sandbox-urilor.
În cadrul panelului „Eficiența energetică și consum eficient de energie”, S.A. CET-Nord, reprezentată de directorul general interimar, a subliniat importanța eficienței energetice în contextul tranziției către un sistem energetic echitabil și durabil. Directorul general al SA „CET-Nord”, Marian Brînza a evidențiat necesitatea implementării soluțiilor inovatoare pentru a optimiza producția și distribuția energiei, precum și pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător.