CET-Nord SA
0231 91-000

Noutăți

Guvernul susține procesul de modernizare a sistemului de termoficare din Bălți inițiat de CET-Nord SA

În cadrul vizitei de lucru întreprinse în mun. Bălți, Doamna Prim-ministru Natalia Gravriliță a avut o întrevedere cu conducerea Societății pe Acțiuni „CET-Nord”.

Lista subiectelor discutate a cuprins probleme prioritare precum criza gazelor, aprovizionarea consumatorilor cu energie termică și, cu precădere, evoluția procesului de modernizare a sistemului de termoficare a orașului.

Doamna Prim-ministru a salutat inițiativele și direcțiile de dezvolatare ale entității. Dna Natalia Gavriliță și-a exprimat susținerea în raport cu implementarea fazei a doua a proiectului de modernizare SACET, întrucât acest proiect va asigura prestarea unor servicii de înaltă calitate pentru locuitorii orașului.

Directorul General interimar „CET-Nord” SA, dl Marian Brînza, a enumerat rezultatele obținute în urma realizării Fazei I a proiectului „Sistemul termoenergetic al mun. Bălți (SA „CET-Nord”)”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu. Toate aceste rezultate au generat efecte pozitive și măsurabile.

Înregistrarea acestor efecte a asigurat demararea Fazei II a proiectului. Acest fapt va permite „CET-Nord” SA să îmbunătățească, în manieră progresivă, performanța întreprinderii și, în același timp, facilitează determinarea de a moderniza capacitățile entității. În acest fel, consumatorii vor beneficia de confort termic și aprovizionare centralizată cu apă caldă. Mai mult decât atât, serviciile vor fi livrate în contextul unor economii vizibile la plata facturilor.

În cadrul acestei întrevederi au fost expuse rezultatele deja obținute și direcțiile de dezvoltare ale Societății. În susținerea și argumentarea dialogului, au fost prezentate tehnologiile moderne și eficiente de producere în cogenerare a energiei electrice și termice. Prezentarea a avut loc prin comparație cu tehnologiile și utilajele generațiilor precedente.

Au fost prezentate inclusiv unitățile de transport și utilajele speciale, care au fost procurate pe parcursul ultimilor trei ani. Aceste achiziții au sporit în mod esențial capacitatea operațională de intervenție a specialiștilor „CET-Nord” SA în cazul unor situații de avariere. Mai mult, au făcut posibilă executarea cu forțe proprii a lucrărilor investiționale.

Aceasta a fost prima vizită a doamnei Prim-ministru Natalia Gavriliță la Societatea pe Acțiuni „CET-Nord”. Dialogul deschis și disponibilitatea ambelor părți sunt argumente pentru menținerea unor relații constructive, care au drept scop ridicarea serviciilor prestate la cele mai înalte standarde în domeniu și, cel mai important, la nivelul de așteptare al clientului.

 253401804 219374940282382 8355350715133896988 n 253021970 426271155742018 7904003479062659863 n IMG 6553