Pe 5 noiembrie 2024, S.A. „CET-Nord” a organizat o ședință preliminară a licitației pentru modernizarea infrastructurii IT aferente Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), parte integrantă a Planului de Investiții Prioritare din proiectul „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (S.A. „CET-Nord”) – Faza II”.
Proiectul de modernizare a infrastructurii IT este împărțit în două loturi principale:
Lot 1: Implementarea unui sistem SCADA pentru gestionarea rețelei SACET.
Lot 2: Achiziția unei licențe de modelare hidraulică pentru rețelele SACET.
Evenimentul, desfășurat în format hibrid, a reunit reprezentanți ai 10 companii înregistrate pe platforma de achiziții ECEPP, administrată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În cadrul întâlnirii, participanții au avut ocazia de a adresa întrebări, iar organizatorii au oferit clarificări cu privire la documentația aferentă procesului de achiziție.
De asemenea, au fost organizate vizite tehnice la punctele de măsurare unde vor fi instalate noile echipamente și la cele deja existente, ce urmează a fi integrate în viitorul sistem SCADA. Astfel, participanții au obținut o imagine clară asupra cerințelor tehnice și operaționale necesare implementării proiectului.
Această sesiune de informare preliminară este esențială pentru asigurarea unei competiții transparente, corecte și eficiente, în conformitate cu bunele practici internaționale de achiziție.