Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a desfășurat la data de 5 iunie 2024, “Gala Businessului Moldovenesc”, ediția XXI, un eveniment de prestigiu care onorează și celebrează realizările companiilor din Republica Moldova.
În rezultatul desfășurării concursului, CET-Nord a obținut Premiul „Mercuriul de aur” la categoria „Produse și servicii în domeniul energeticii și construcțiilor”, nominalizarea „Economia verde”, recunoscându-se astfel eforturile sale în promovarea sustenabilității în activitățile desfășurate.
De asemenea, CET-Nord a primit Trofeul Integrităţii la categoria „Întreprinderi mari”, pentru nominalizarea „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”. Acest premiu subliniază aplicarea procedurilor de identificare și gestionare a riscurilor de corupție, precum și eforturile în protejarea reputației și promovarea unei culturi corporative integre.
Aceste distincții recunosc activitatea CET-Nord în domeniul sustenabilității și integrității în sectorul privat.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova
Centrul Naţional Anticorupţie