S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

News

Stagiari USAID la CET-Nord

 Pe parcursul a șase luni, doi tineri își vor dezvolta abilitățile practice într-un mediu ocupațional real sub mentoratul profesioniștilor, în cadrul programului de stagii plătite „Tinerii de azi - viitorul energiei de mâine”, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională.
Stagiarii vor lucra cot la cot cu echipa CET-Nord, beneficiind de comunicare eficientă, răspunsuri la întrebări punctuale și la problemele cu care se pot confrunta tinerii în procesul de integrare pe piața muncii sau de conturare a unui plan de carieră în domeniul termoenergetic.
 
Am ocazia să învăț lucruri noi de la specialiști în domeniu, fiind parte a unui colectiv prietenos și pregăti.”, spune Nicolae Zara, stagiar în cadrul serviciului investiții CET-Nord.
Într-o atmosferă călduroasă, tinerii au fost familiarizați cu domeniul de activitate al companiei, cu principalele sarcini și responsabilități care urmează să le desfășoare în subdiviziunile în care au fost repartizați. „Activitățile pe care le-am derulat în prima lună a stagiului de practică au fost pentru mine o experiență binevenită, ajutându-mă să acumulez și dezvolt deprinderi și cunoștințe noi”, a menționat Elena Virsta, stagiară în secția aprovizionare. 
 
Programul de stagii plătite în sectorul energetic, numit „Tinerii de azi - viitorul energiei de mâine”, este o inițiativă finanțată de USAID și are ca scop consolidarea capitalului uman din sectorul energetic, prin atragerea tinerilor și sprijinirea organizațiilor-cheie, precum și formarea unei forțe de muncă pregătite să accelereze tranziția spre un viitor energetic sigur, durabil și competitiv.
 
S.A. „CET-Nord” este un promotor activ al sporirii angajării tinerilor specialiști. „Participarea noastră în calitate de partener de proiect va contribui la consolidarea capacităților organizaționale și umane, precum și la fortificarea sectorului termoenergetic”, a menționat directorul general interimar al întreprinderii, Marian Brînza.
 
USAID 3
 
USAID 2