S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

News

Interviu cu ANDREI PASCARI - Şeful Secţiei Mentenanță Rețele Termice

 

  1. Știm că activați de multă vreme în întreprinderea „CET-Nord” SA. De câți ani lucrați aici?
  • La „CET-Nord” SA lucrez din anul 2000. Ați spus că e multă vreme și v-ați mirat că sunt tocmai douăzeci de ani, dar eu trebuie să vă mărturisesc că nici nu știu când a trecut timpul. Nici nu l-am simțit.
  1. Atunci vă rog să ne spuneți cum ați ajuns să lucrați la „CET-Nord” SA și cum ați reușit să încununați acești ani cu ușurința despre care vorbiți?
  • Eu am intrat în câmpul muncii în luna aprilie a anului 1983. De atunci mă ocup de rețelele termice. A fost o alegere, să știți. Am intrat în sistem, mi-am ales direcția și nu m-am abătut de la ea. Cred că mai degrabă am fost adus aici. Eu, de fapt, am urmat rețelele termice. În anul 2000, către SA „CET-Nord” a fost transmis Sectorul Rețelelor Termice Bălţi. Odată cu ele am venit și eu și tot așa am rămas. De ce au trecut acești ani atât de ușor? Muncim într-un regim de lucru alert! Mereu! În timpul sezonului de încălzire suntem fixați pe poziții și ne facem treaba, ne asigurăm că toate utilajele funcționează, dar să nu credeți că se oprește acolo munca noastră. Restul anului este dedicat lucrărilor de pregătire pentru sezonul rece. Acestea presupun reparații, ajustări, verificări și uite așa de douăzeci de ani. Când să-i simți?
  1. Care este cel mai greu lucru în activitatea dumneavoastră?
  • Poate că nu e corect să fie calificat drept lucrul cei mai greu, dar se manifestă ca atare – RESPONSABILITATEA. Suntem responsabili în fața unui oraș întreg. Asupra noastră e mereu îndreptată mulțimea de ochi a consumatorilor, dar și pentru că noi suntem mulți, atenția trebuie să fie îndreptată către un singur om, care va fi principalul responsabil. Bineînțeles că acest om e șeful. Repet, practic vorbind, nu responsabilitatea este lucrul cel mai greu în toată activitatea mea, însă presiunea la care te supune este... pe alocuri motivantă, alteori epuizantă, dar mereu prioritară.
  1. Decurge intens procesul de renovare a rețelelor termice prin oraș. Ce materiale se folosesc și ce lucrări ați planificat pentru acest an?
  • Anul acesta lucrările au început în luna mai și de atunci decurg rapid, dar temeinic. Lucrările de reparație au început pe strada Conev și acolo deja sunt pe ultima sută de metri. În planul de reparații pentru acest an sunt incluse strazile I. Franco, str. Blanarilor, T. Vladimirescu și la Punctul Termic Central, la Școala de Arte. Vă vorbeam despre temeinicie și vreau să reiau această idee, pentru că din 2019 „CET-Nord” SA a început utilizarea țevilor preizolate, care pot fi exploatate pe o durată mai lungă de timp și reduc pierderile de energie termică în timpul transportării acesteia. Mai mult decât atât, noutatea este reprezentată de robinetele sferice. Este foarte importantă alegerea acestui element, care asigură durată de lucru ridicată și, datorită faptului că este foarte ermetic, mentenanța minimă. Sunt noi lucrurile care se întâmplă acum, dar vom culege roadele muncii și a modernizării deja foarte degrabă. Abia dacă observi cum trec 20 de ani, iar pană vine sezonul de încălzire îți pare că ai reușit doar să clipești. Important e să reușim, ca de fiecare dată, să terminăm lucrările în termen, lucru de care nici nu pot să mă îndoiesc.
  1. Și la final, pentru că vă vedem atât de dedicat muncii dumneavoastră, vrem să vă cunoaștem un pic mai mult și vă rugăm să ne spuneți care sfaturi, oferite de părinți, vă sunt de folos în activitate și în viață?
  • Familia mea a fost mare. Am fost nouă copii la părinți și desigur că, fiind mulți frați, am fost învățați să nu furăm și să nu înjosim! Pe nimeni! Niciodată! Am mulți subalterni și pe toți îi respect și îi tratez, pe bună dreptate, în mod simplu, ca pe niște colegi ce îmi sunt. Părinții ne-au învățat să fim responsabili pentru ceea ce Eu am învățat lecția asta atât de bine, încât și astăzi responsabilitatea este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la munca mea. Și la final vă mai zic ceva. Ceva ce poate fi un sfat bun pentru tineri. Eu unul niciodată nu am muncit pentru bani, ci pentru că am vrut să îmi fac bine lucrul. Dacă faci asta, nici meritul și remunerarea nu întârzie să apară.