S.A. „CET-Nord” a găzduit o vizită din partea companiei japoneze OECC, în cadrul căreia au fost discutate oportunitățile de implementare a mecanismului Joint Credit Mechanism (JCM). Acest mecanism sprijină proiectele care vizează reducerea emisiilor de carbon și îmbunătățirea eficienței energetice, promovând colaborarea între Japonia și alte țări.
JCM oferă un cadru pentru dezvoltarea proiectelor de reducere a emisiilor, facilitând transferul de tehnologie și expertiză. Prin intermediul acestui mecanism, companiile japoneze pot colabora cu parteneri internaționali pentru a implementa soluții inovatoare care contribuie la obiectivele globale de sustenabilitate.
În cadrul întâlnirii, directorul general interimar al CET-Nord, dl. Marian Brînză, și-a exprimat interesul pentru colaborare, subliniind importanța parteneriatelor strategice în abordarea provocărilor de mediu. Reprezentanții OECC au prezentat diverse proiecte potențiale, evidențiind impactul pozitiv pe care acestea le-ar putea avea asupra mediului și economiei locale. S-au discutat, de asemenea, modalități de sprijin în dezvoltarea acestor inițiative, cu scopul de a reduce amprenta de carbon și de a promova o utilizare mai eficientă a resurselor energetice.
CET-Nord își reafirmă angajamentul pentru un viitor sustenabil și rămâne deschis la parteneriate care să contribuie la combaterea schimbărilor climatice. Această vizită reprezintă un pas important în atingerea obiectivelor comune de mediu și dezvoltare durabilă.