S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Новости

Tinerii și viitorul energiei: Directorul CET-Nord în dialog cu stagiarii MESA

Pe 16 septembrie, Directorul General interimar al S.A. „CET-Nord”, dl Marian Brînza, a participat la un eveniment de networking cu dedicat stagiarii din domeniul energetic, organizat în cadrul programului „Tinerii de azi – viitorul energiei de mâine”, desfășurat de Proiectul USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) cu suportul USAID și al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.

În cadrul prezentării sale, dl Brînza a evidențiat activitatea companiei CET-Nord, subliniind progresele obținute și provocările cu care aceasta se confruntă. De asemenea, a prezentat contextul în care funcționează compania, cu accent pe tranziția către surse de energie sustenabilă, reducerea emisiilor de carbon și combaterea schimbărilor climatice.

Dl Brînza a punctat că tranziția către surse regenerabile este atât o oportunitate, cât și o necesitate imperativă, care va defini viitorul industriei energetice. A adresat un mesaj tinerilor profesioniști, încurajându-i să se implice activ în construirea unui sistem energetic durabil, capabil să susțină progresul tehnologic și să asigure un viitor mai verde.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a interacționa direct cu dl Brînza, care a răspuns întrebărilor privind provocările și oportunitățile din sector. Răspunsurile sale detaliate au contribuit la o înțelegere mai profundă a dinamicii industriei energetice.

Parteneriatul dintre Proiectul USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) și CET-Nord subliniază angajamentul comun de a oferi tinerilor acces la informații și oportunități relevante, demonstrând importanța educației și a experienței practice în formarea viitoarei generații de specialiști în domeniul energetic.

3.jpg 
5.jpg 
6.jpg 
7.jpg 
8.jpg 
10.jpg 
 2.jpg 
 1.jpg 
 DSC05449.jpg