S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Новости

„Sistemul termoenergetic al mun. Bălți” - progrese și realizări

„CET-Nord” SA este în continuă dezvoltare. Suntem accesibili și ne modernizăm, iar în dorința de a fi mai aproape de consumator, am inițiat un proiect ce urmărește scopul soluționării problemelor cu care se confruntă consumatorii noștri. Conform studiilor realizate, majoritatea reclamațiilor primite vizau încălzirea neuniformă a apartamentelor și necesitatea reglării temperaturii în corespundere cu confortul termic individual. Factorii respectivi ne-au determinat să inițiem un program de investiții cu componenta principală bazată pe instalarea punctelor termice individuale și reconstrucția rețelelor de distribuție intrabloc - tehnologie modernă, eficientă și fiabilă, compatibilă cu orice tip de bloc locativ din mun. Bălți.

Comparând rezultatele proiectelor-pilot realizate în perioada anilor 2018-2021, după instalarea punctelor termice individuale cu reconstrucția sistemului intern de distribuție pe orizontală, consumul total de energie termică s-a redus în mediu cu 30-35 la sută. Locatarii acestor blocuri beneficiază de reglare individuală a temperaturii în apartament și de alimentare centralizată cu apă caldă. Modernizarea sistemelor de încălzire a blocurilor locative ne-a permis realizarea proiectelor-pilot și la unii consumatori noncasnici, care astăzi deja utilizează cele mai moderne instalații termice cu ventiloconvectoare (Fan Coil).

Pe parcursul fazei I au fost instalate 169 de PTI în 130 blocuri locative, unde pentru obținerea eficienței și confortului așteptate este necesar de construit rețele termice orizontale. Realizarea așteptărilor consumatorilor a fost factorul decisiv în alegerea vectorului de dezvoltare al întreprinderii și motivația de a implementa faza II a programului de investiții. 

Acest Proiect, finanțat de BERD și partenerii de dezvoltare, prevede construcția rețelelor termice orizontale în clădirile în care au fost instalate PTI în Faza I și suplimentar, modernizarea la 166 clădiri cu instalarea PTI și a rețelelor termice orizontale,  deci, 296 clădiri per total.

Realizarea Proiectului va permite micșorarea esențială a consumului de energie termică, va asigura confortul, siguranța și micșorarea impactului ecologic asupra mediului. 

Pentru toate detaliile referitor la racordarea SACET, ne puteți contacta la nr. de telefon 0231 91 000 sau pe site-ul cet-nord.md