S.A. „CET-Nord”
0231 91-000

Activități

Forum FS Sindenergo 2024 – Energie și Inovație în Rândul Tinerilor

Pe 9-10 august 2024, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Forumului Tineretului FS Sindenergo, având genericul „Sindicatul începe cu TINErii!”. Evenimentul a adunat tinerii sindicaliști din cadrul companiilor termoenergetice: CET-Nord SA, Termoelectrica S.A., Moldelectrica S.A. și RED-Nord SA, oferind participanților ocazia de a se dezvolta atât profesional, cât și personal.

În prima parte a activității, domnul Sergiu Suruceanu, vicepreședintele Federației Sindicale „Sindindcomservice”, a furnizat informații esențiale despre cadrul juridic al sindicatelor, ajutând participanții să înțeleagă mai bine bazele legale ale activității sindicale. Totodată, s-a discutat despre importanța unui parteneriat solid între sindicate și angajatori, subliniind necesitatea unui dialog continuu pentru un mediu de muncă sănătos și echitabil.

Psihologul clinician Viorica Ursu, a oferit sfaturi utile despre cum gândurile negative și convingerile limitative pot influența comportamentele și deciziile noastre. Participanții au învățat cum să recunoască și să transforme aceste credințe disfuncționale, dezvoltând o mentalitate mai sănătoasă și echilibrată.

Activitățile practice, organizate de Activis Teambuilding, au consolidat relațiile de echipă și au îmbunătățit abilitățile necesare pentru colaborarea eficientă.

Vă mulțumim tuturor pentru implicarea activă și energia pozitivă!

 
Sindenergo_2.jpg 
Sindenergo_3.jpg 
Sindenergo_4.jpg 
Sindenergo_5.jpg 
Sindenergo_6.jpg