La data de 1 octombrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. Această sărbătoare este o ocazie excelentă de a sublinia valoarea incomensurabilă a oamenilor, indiferent de vârsta lor și de a ne exprima recunoștința pentru munca conștiincioasă, profesionalismul și înțelepciunea, adunate cu grijă de-a lungul anilor și transmise generațiilor tinere.
Cu acest prilej, Organizația Sindicală Primară a S.A. „CET-Nord”, a felicitat și a acordat câte un suport financiar celor 23 de pensionari care și-au dedicat cariera întreprinderii S.A. „CET-Nord”, pentru munca asiduă şi devotamentul depus în domeniul termoenergetic.
Totodată, din partea Federaţiei Sindicale a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova „Sindenergo”, au fost decernate certificate de mențiune și a fost acordat suport financiar pentru doi angajați ai Societății, aflați în vârsta de pensionare, dar careîși continuă activitatea profesională în cadrul companiei.
Ambii angajați, Mocanu Fiodor, cu o experiență de muncă de mai bine de 40 de ani, și Dintii Ivan, care activează de mai mult de 31 de ani, sunt specialiști respectați și adevărați profesioniști în domeniu.
S.A. „CET-Nord” apreciază și valorifică experiența persoanelor în etate, prin aceasta asigurând o punte durabilă între generaţiile de specialiști din domeniul termoenergetic.
Vă urăm să aveți parte de sănătate, pace, bunăstare și ani îndelungaţi plini de bucurii și aprecierea celor din jur.