De la 1 ianuarie curent, a fost introdusă o nouă categorie de pensie – pensia anticipată pentru carieră lungă. Aceasta se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limita de vârstă. Asta înseamnă că, începând cu prima zi a anului curent, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare – de 34 de ani. Pentru femei, vârsta standard de pensionare de 63 de ani va intra în vigoare de la 1 iulie 2028, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani va intra în vigoare pe 1 iulie 2024.
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că pensia anticipată pentru carieră lungă se acordă de la data depunerii cererii, termenul de examinare a acesteia fiind de 60 de zile de la data depunerii împreună cu toate actele necesare.
La procedura de pensionare anticipată nu se vor lua în calcul anii de studii, de armată sau concediul de îngrijire al copilului.
Formula de indexare, revizuită
A fost revizuită și formula de indexare a pensiilor. Indexarea se va face o dată pe an, la 1 aprilie. De asemenea, este prevăzut și un coeficient de majorare a pensiilor, în valoare de 50% din creșterea economică reală pentru anul precedent, care va fi acordat la data de 1 aprilie, în sumă fixă. Totodată, va fi revizuită și modalitatea de stabilire a pensiei minime. Cuantumul pensiei minime va fi stabilit anual de către Guvern, valoarea acestuia urmând să fie cel puțin egală cu cea din anul precedent. https://cnas.gov.md/libview.php?l=ro&id=5680&idc=360&t=/Mass-media/Noutati/Acordarea-dreptului-la-pensie-anticipata-pentru-cariera-lunga/