societate pe acţiuni

Noi Vă încălzim inimile

Întreprinderea CET-Nord a acceptat propunerea Asociaţiei obştești Caroma Nord de a susține tinerii, care au elaborat proiecte în domeniile cultură, educație, turism și sport și le-au înaintat Fondului pentru Tineri din Bălți și Sîngerei.

După ce au trecut peste etapa de selecție în cadrul unui concurs riguros unii tineri au beneficiat de un suport financiar pentru implementarea proiectelor din partea Agenţia suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, Fundația Est-Europeană, dar și a mai multor agenți economici locali.

Finaliștii concursului au fost premiați recent în cadrul Galei Inițiativelor de Tineret unde au avut ocazia să-și prezinte proiectele sociale realizate în localitățile lor de baștină.

Scopul evenimentului a fost de a recunoaşte şi de a celebra public rezultatele proiectelor din Runda a II-a a Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Bălţi şi Sîngerei din anul 2019. Gala este organizată de către Asociația Caroma Nord în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educație Ecologică și Dezvoltare Durabilă (CREEDD).

Prezenți la eveniment în calitate de oaspeți de onoare reprezentanții CET-Nord SA au avut ocazia să vină cu o prezentare a proiectului de modernizare, inițiat în cadrul întreprinderii, cu scopul de a familiariza publicul despre procesele și utilajele noi.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale din Sîngerei,  firme și companii active la nivel local, donatori și lideri de ONG.

Pe parcursul evenimentului au fost expuse rezultatele proiectelor de granturi mici, iar finaliștilor Programului li s-au înmânat diplome și distincții.

O diplomă de gratitudine pentru participare și implicare în susținerea tinerilor i-a fost înmânată și întreprinderii CET-Nord SA.